De mult, în ajunul Crăciunului, Dumnezeu a coborât pe pământ împreună cu Sf. Petru, pentru a vedea cum se pregătesc oamenii să întâmpine Sărbătoarea Nasterii Domnului.

         Prima dată au mers la casa unui om bogat. De cum au intrat în curte începuse să se simtă miros de cozonac, friptură, sarmale si alte bunătăti care sunt pregătite de Crăciun. Au bătut la usă si, când a iesit bogatul i-au spus:

-Omule bun, suntem doi călători obositi si înghetati. Te rugăm, lasă-ne să înnoptăm la tine si, dacă s-ar putea, să ne dai si nouă o coajă de pâine ti-am fi foarte recunoscători, că n-am mâncat nimic toată ziua.

         Auzind bogatul ce au avut de spus călătorii, le-a răspuns:

-Îmi pare rău dar astept niste invitati în seara aceasta. Nu am nici unde să vă culc, nici ce să vă dau de mâncare. Mergeti la casa de alături, acolo o să găsiti de toate. Si a spunând acestea a închis usa râzând.

         Alături locuia o femeie văduvă împreună cu cei doi copilasi ai săi. Dumnezeu si Sf.Petru, desi stiau, s-au dus să o încerce si pe femeie. I-au bătut în usă si i-au spus ce i-au spus si bogatului. Spre surprinderea lor, femeia le-a răspuns că îi lasă să innopteze la ea:

-Puteti rămâne peste noapte aici dar, de mâncare nici pentru copilasii mei nu am nimic.

         Când au intrat cei doi călători,au văzut copiii plângând de foame, căci nu mâncaseră nimic toată ziua. După câtva timp, femeia s-a hotărât să meargă la vecinul cel bogat pentru a-i cere putină mâncare pentru copilasi. Evident, si ea a primit acelasi răspuns. La întoarecere, a trecut pe lângă grajdurile bogatului si a adunat de pe jos câteva baligi, le-a pus în sort si a plecat spre casă. Când a intrat copiii au sărit bucurosi din pat strigând:

-Mami, mami, ne-ai adus de mâncare?

Plângând în suflet, femeia le-a răspuns:

-Culcati-vă linistiti că v-am adus mâncare. Mâine, de Crăciun, o să aveti ce să mâncati.

Auzind aceasta, copiii s-au culcat fericiti, însă mama si cei doi călători stiau adevărul. Pentru a nu-si da seama copilasii, femeia a pus baligile în cuptor.

După putin timp, nu mică i-a fost mirarea când Dumnezeu i-a zis:

-Haide femeie, deschide cuptorul si scoate mâncarea, că de acum s-o fi făcut.

-De ce vă bateti joc de mine? Parcă domniile voastre nu stiti ce am pus în cuptor… spuse femeia plângând.

-Nu auzi  ce ti-am spus? Deschide! insistă Dumnezeu.

         De gura străinului, femeia a deschis cuptorul, si nu mică i-a fost mirarea când a văzut tot felul de bunătăti înăuntru, la  fel ca pe vremea când trăia bărbatul ei.

         În acel moment si-a dat seama cine sunt străinii, si a căzut la picioarele lor multumindu-le. Dar Dumnezeu a oprit-o spunându-i:

-Scoală-i pe copii si dă-le să mănânce. Si în acel moment cei doi s-au făcut nevăzuti.

        În acest timp, la casa bogatului începuseră să sosească invitatii. Când au ajuns toti, s-au asezat la masă pentru a începe ospătul. Dar ce să vezi, când să scoată slugile mâncarea din cuptoare pentru a o servi, în toate era numai baligă.

         Din fericire, povestirea noastră are un final fericit. După ce au plecat invitatii, bogatul si-a pus slugile să pregătească din nou din toate bunătătile iar apoi a chemat-o pe vecina văduvă cu copilasii ei să petreacă împreună Sărbătoarea Crăciunului. Si după sărbători, pentru a se asigura că are din ce să trăiască, a angajat-o la conacul său

Ajunul Crăciunului

Un bătrân pustinic fu invitat odată la curtea regelui.

-Invidiez un om sfânt ca tine, care se multumeste cu atât de putin, spuse regele.

-Eu invidiez pe majestatea voastră care se multumeste cu si mai putin decât mine, răspunse pustnicul.

-Cum poti spune asta, când întreaga tară îmi apartine?  Zise împăratul ofensat.

-Tocmai de asta. Eu am muzica sferelor ceresti. Eu am râurile si muntii întregii lumi, am luna si soarele, pentru că îl am pe Dumnezeu în inimă. Tot ce are majestatea voastră, pe de altă parte, este această împărătie.

Împărătia acestei lumi

A fost odată un rege al Spaniei care era foarte mândru de strămosii săi si care era cunoscut pentru cruzimea sa fată de cei mai slabi decât el.

         Într-o zi, pe când călătorea cu suita sa pe o câmpie din Aragon unde, cu ani în urmă, murise tatăl lui în luptă, întâlni un preot care scotocea printr-o grămadă de oseminte.

-Ce faci? întrebă regele.

-Când am aflat că regele Spaniei vine încoace, am hotărât să adun oasele răposatului vostru tată si să vi le dau. Dar, oricât as căuta, nu le pot găsi, căci sunt exact la fel cu ale tăranilor, ale oamenilor săraci, ale cersetorilor si ale sclavilor.

Oseminte ancestrale

· Despre greutatea păcatelor

· Timpul schimbării

· Comori adunate

· Ajunul Crăciunului

· Împărătia acestei lumi

· Oseminte ancestrale